Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" Cluj-Napoca
Home UMF Cluj
Centrul de Cercetări privind Informarea asupra Medicamentului
"Cunoaştere prin cercetare, informaţie obiectivă despre medicament"

Orice medicament poate produce efecte nedorite, numite efecte adverse sau reacţii adverse la medicamentul respectiv. De cele mai multe ori reacţiile adverse la medicamente nu sunt grave, iar beneficiile administrării unui medicament sunt de obicei mai mari decât riscul de a suferi anumite efecte adverse. Unele riscuri sunt cunoscute atunci când medicamentul este autorizat pentru punere pe piaţă; alte informaţii se descoperă mai târziu pe măsură ce medicamentul este utilizat de mai mulţi pacienţi.


Raportarea reacţiilor adverse la medicamente de către profesioniştii din domeniul sănătăţii şi de către pacienţi este deosebit de importantă, deoarece furnizează în timp util informaţii valoroase cu privire la reacţiile adverse.


Prin completarea acestei fişe de raportare a reacţiei adverse apărute după utilizarea unui medicament, contribuiţi la monitorizarea activă a reacţiilor adverse şi la cuantificarea acestora.

Reacţiile adverse grave vor fi transmise în regim de urgenţă Centrului Naţional de Farmacovigilenţă din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale.


Suspectaţi o reacţie adversă la un medicament ?